miercuri, februarie 24, 2010

Afis discriminatoriu in Franta: Calatorii cu trenul sunt avertizati sa fie atenti la bagaje cand vad romani in jur


Un afis discriminatoriu la adresa Romaniei, care poarta sigla Societatii Nationale a Cailor Ferate (SNCF) din Franta, avertizeaza calatorii "sa fie foarte vigilenti" fata de cetatenii romani si sa fie atenti la bagaje, relateaza Rue89.com. Contactata de ziaristii francezi, SNCF si-a cerut scuze si a caracterizat initiativa drept "exprimarea nefericita" a unuia dintre angajatii sai.

In data de 1 februarie, scriitorul Mouloud Akkouche, care calatorea cu trenul in regiunea occitana Midi-Pyrenees, a descoperit urmatorul afis:

"In ultimele saptamani au aparut mai multe ingrijorari legate de romani.
S-au constatat numeroase furturi de bagaje.
Va cerem sa fiti foarte vigilenti.
De altfel, toate faptele romanilor trebuie semnalate serviciului de securitate al SNCF la numarul 19# sau 01 40 23 19 99".

La acel moment, scriitorul s-a gandit ca este vorba de o gluma, dar a format numarul si de la celalalt capat al firului au raspuns angajatii SNCF. A fotografiat atunci afisul si l-a trimis la Rue89.

SNCF se scuza: Efectuam o ancheta interna
Contactat de ziaristii francezi, serviciul de comunicare al SNCF din Midi-Pyrenees recunoaste ca "acea nota a existat".

"A fost postata in anumite trenuri din regiune. Este vorba despre un agent care a avut o exprimare nefericita. Am fost alertati la inceputul lunii februarie de colegii sai si am retras imediat afisele".

Conducerea regionala a SNCF si-a exprimat regretul pentru acest incident si a precizat ca nu reprezinta si opinia societatii. "O ancheta interna este in curs de derulare, pentru a stabili cum s-a putut intampla acest lucru".

Potrivit SNCF, niciun pasager nu s-a plans de acest afis, care a ramas postat timp de peste o saptamana.

Serviciul de securitate al SNCF precizeaza ca nu au fost semnalate "fapte ale romanilor" care sa motiveze un astfel de afis.

vineri, ianuarie 22, 2010

Atacurile asupra Google in China trimit unde de soc in Europa. Autoritatile germane si franceze sfatuiesc utilizatorii sa renunte la folosirea Interne


Dupa ce Microsoft a confirmat ca hackerii care au atacat Google in China au profitat de vulnerabilitati ale Internet Explorer autoritatile franceze si germane sfatuiesc utilizatorii sa fie prudenti si sa foloseasca alt browser, scriu publicatiile ZDNet France si The Telegraph. Microsoft spune ca sfaturile sunt prea radicale si adauga ca browser-ul poate fi folosit in continuare in siguranta daca sunt modificate cateva setari.

In Franta, Centrul de expertiza guvernamentala si de raspuns la atacurile informatice (CERTA) a emis un buletin de alerta pe 15 ianuarie si sfatuieste utilizatorii sa foloseasca alt browser. Apoi si organizatia germana de profil BSI (Biroul Federal pentrui Securitatea Informatiei) a emis o avertizare similara sfatuind "internautii" sa fie prudenti si sa foloseasca alt browser web in locul Internet Explorer.

Totusi, reprezentantii Microsoft Germania spun ca avertizarea e mult prea dura, iar pericolul pentru publicul larg e extrem de mic, deoarace atacurile din China in care s-a profitat de vulnerabilitatile IE au fost indreptate catre anumiti utilizatori, nu asupra publicului larg.

Compania mai spune ca riscul de a fi atacat scade daca utilizatorii schimba setarile IE pe "secure mode", dar compania admite ca astfel se va pierde din functionalitatea IE. Totusi, asociatia germana BSI spune ca nu e suficient ca utilizatorii sa puna Internet Explorer pe "secure mode" iar aceste schimbari nu garanteaza faptul ca atacurile nu vor mai fi posibile.

Microsoft a admis saptamana trecuta ca o vulnerabilitate a browser-ului Internet Explorer a fost exploatata de cei care au desfasurat amplul atac informatic asupra Google in China. La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Google a descoperit ca a fost victima, alaturi de cel putin alte 20 de companii din sectoare precum: internet, finante, tehnologie, media si chimie, a unui atac cibernetic initiat din China. Potrivit Google, atacatorii au tintit in special conturile de Gmail ale unor militanti pentru drepturile omului din China.